Deci asa ramane, soare, te mai intinzi pe cer, da?

E foarte tarziu. 01:10 noaptea. Azi am si zambit. Am fost dimineata la mamaia si am jucat rummy cu Georgi. Ne-am distrat copios, desi nu ne prea place sa jucam in doua, dar nimeni nu avea timp. Era soare si frumos, Rex (a lui mamaia, are si mamaia un Rex, e un ciobanesc german, flocos si prea batran pentru varsta lui; are zgarda rosie si labe mari). Tare avid de mangaieri, dar totul pana s-a gandit sa ne marcheze putin picioarele bancutei cu un jet cu stropi (motanul: “Ha ha ha, asa va trebuie! Caaaah!”). Apoi am papat bun facut de mamaia, supa de pui, snitel cu pireu si cozonac proaspat cu lapte de capra. Bun bun bun. Am compensat cu salatele pe care le-am mancat in restul zilei. Apoi am fost la redactie, despre asta am scris “in direct de la fata locului” , vechiul cliseu. Apoi mi-a venit chef sa scriu un reportaj. Despre o fata de 16 ani care la 15 ani a nascut 2 copii, acum ii creste singura pentru ca sotul ei face inchisoare, denuntat de mama fetei, care a murit la cateva luni dupa. A ramas singura, traieste doar din alocatia copiilor, iar presedintele tarii i-a refuzat gratierea sotului. Trebuie sa-mi iasa ceva frumos si sensibil. Maine am sa propun subiectul la sedinta si mai vedem, sper sa le placa.

Apoi am vorbit cu tata putin la telefon, il sunasem sa il rog sa imi trimita un pachet cu jucariile mele vechi ca sa le duc copiilor, dar apoi m-am razgandit si mi-am zis ca am sa trec pe la un second hand si am sa le cumpar si ceva hainute si jucarii la kg. I-am povestit o patanie de care am ras cu buni. Ieri cand am venit de la sala imi era foame si ca sa mananc ceva usor am zis sa-mi fac un suc de mere. Si l-am intrebat si pe unchiu-mio daca vrea (un alcolist, de altfel). Si omu’ a zis ca da. Chiar m-am mirat dar i-am pus o cana. Azi imi spune buni ca de fapt el a inteles “bere” in loc de “mere”. Ce trist!! In final, evident ca nu l-a baut (motanu: “N-are gustul format, d’aia!”), buni l-a apreciat, nectarul meu din mere luate de tata.

Tot azi a vorbit si buni cu Sanda (matusa din Italia, cu care mama zice ca seman foarte mult la gesturi) de la laptop-ul meu. Ma bucur sa o vad fericita ca o mai aude…

Acum ma culc si incerc din nou sa nu ma mai gandesc la ce nu e nevoie inca sa ma gandesc. Nu ma doare nimic, dar nici fericita nu sunt. Cand ti se bifurca drumul, tot ce ai vrea e sa te trantesti jos si sa te bucuri de soare. Si-ti bate la usa apusul, n-ai altfel cum. Dar mai e timp pana atunci…