Poveste

Ce si-a dorit ea

- poveste din doua iubiri -

Se gandea si se razgandea cum sa o faca. Cum sa-i spuna ca vrea sa isi petreaca viata alaturi de ea, ca vrea copii cu ochii ei, ca nu-si imagineaza batranetile fara sa imparta ziarul cu ea. Se gandea cum s-o ceara in casatorie. Si asta in ciuda faptului ca de ceva timp o simtea rece, preocupata, venea tarziu de la serviciu si ii spunea mereu ca trebuie sa doarma. Zambea putin, nu-i mai facea cafeaua dimineata, nu-si mai intindea mana pana sub perna lui, nu-i mai lasa biletele pe cutia de lapte, nu-si mai umezea buzele cand il saruta.
Povestea lor incepea acum sapte ani. Ea era cu prietenele ei in parc, jucau carti. S-a oprit sa o urmareasca. Ii privea flamand linia gatului, dintii perfecti, ochii cenusii, care se potriveau de minune cu rochia de culoarea marii involburate. Simtea cum ii vine si lui sa rada de fiecare data cand o vedea cum da capul peste cap intr-un ras copilaresc, dar intr-un mod ciudat, senzual. Nu vazuse niciodata un om care radea atat de sincer. Isi facu dintr-o data curaj. Se indrepta catre ele, scoase saptele de pica pe care il pregatise si inghesuindu-se intre ele, il puse peste cartile fetelor. „Schimb in inima rosie!” spuse uitandu-se direct in ochii ei. Prietenele ei chichotira, ea se opri, facu ochii mari si parca si mai cenusii. Dintr-o data incepu sa rada din nou, dar de data asta numai pentru el. „Schimb in inima rosie” spuse din nou. Si-a schimbat-o. Acum, dupa cinci ani de stat impreuna, inca mai pune telefonul in dreptul inimii dupa ce vorbeste cu ea. O cunoaste dupa sandalele cu care pleaca la servici si parfumul pe care il lasa in urma, pe hol. In ultimul timp insa ea folosea un prafum prea dulceag, care nu se potrivea cu departarea lor, cu putinele momente pe care le petreceau impreuna, cu praful de pe rafturi pe care nu-l mai stergea nimeni de cand ea era plecata tot mai des. Acum statea afundat in fotoliul inflorat pe care ea il cumparase de la un magazin de antichitati. Nu se omora dupa el, dar pastra caldura si parfumul ei, acela fin si discret, cu care se dadea inainte, pastra forma trupului ei, pentru ca in fotoliul asta ea isi petrecea inainte fiecare dimineata, citind, razand, scriind scrisori. Despaturi ultima ei scrisoare. Era datata acum sapte luni. Ea nu stia, dar el o pastrase, si-o avea la el mereu. Nici el nu mai stia de cate ori o citise, dar o despaturi din nou, cu aceeasi emotie.
„Mi-e dor sa-ti sarut marginea claviculei, sa-mi mangai fruntea de barbia ta, sa-ti povestesc despre vise si minuni, sa te sufar si sa te impac, sa te privesc cu drag cand mergem pe strada. Mi-e dor sa ma imbraci in alb si sa-mi vorbesti despre noi. Mi-e dor sa iti fac un copil, sa ne certam dimineata, sa mergem in excursii, sa imi cumperi jardiniere, sa adormim in leagan. Mi-e dor sa imbatranim, sa te sun sa cumperi paine, sa vii obosit si plictisit si eu sa te cert ca ai uitat iar sa platesti ratele. Mi-e dor sa iti cumpar haine din second-hand si alte lucruri inutile cu care umplu casa, mi-e dor sa ma mangai pe obrajii demachiati, sa-mi spui ‘Te iubesc!”; mi-e dor sa ma lasi sa-mi aleg prima cel mai frumos mar. Mi-e dor sa-ti asez camasile pe umeras, sa te sun de la serviciu si sa te intreb cum sa-mi impac prietena, sa impartim un iaurt sau sa imi cumperi capsuni si flori de Craciun. Mi-e dor sa-ti admir muschii picioarelor si sa iti mangai ceafa cu miscari circulare, pana te gadila. Mi-e dor de inocentele mele pe care le inventez in fiecare zi, pentru tine si pentru placerea mea nebuna de a-ti vorbi alintat. Mi-e dor sa le povestesti celorlalti despre mine, mi-e dor sa plantam flori in gradina de langa bloc, mi-e dor sa ma astepti seara in pat. Mi-e dor sa te mangai pe spate cand tusesti, sa dormim dupa-amiezele duminicilor, sa iti desenez fetisoare si copacei pe chitantele de la banca, sa te sarut pe frunte cand ai febra. Mi-e dor sa faci dragoste cu mine, sa ma intorci din usa pentru un sarut, sa imi lasi cheia sub pres cand eu mi-o uit pe a mea. Mi-e dor sa iti ascund bomboane in buzunare, mi-e dor sa ma certi ca pisica doarme iar pe partea ta de pat. Mi-e dor sa ma iei in brate seara, mi-e dor sa ma ierti, mi-e dor sa ramai inca o ora treaz ca sa maasculti cum mai plang ce zi grea am avut. Mi-e dor sa-mi ridici camasa de noapte si sa ma simti calda si a ta, mi-e dor sa te fac sa razi cand dimineata ma ridic ciufulita si comentez ca mai vreau sa dorm, mi-e dor sa facem cumparaturile impreuna si sa nu ne abtinem de la nimic, mi-e dor sa o sunam pe mama ta si sa ii mai povestim ce au mai facut astia mici. Mi-e dor sa iti pregatesc cafeaua, mi-e dor sa ma cunosti atat de bine, incat sa-mi spui ce vreau sa aud, mi-e dor sa ne impacam repede. Mi-e dor sa iti miros hainele cand esti plecat, mi-e dor sa imi povestesti din copilaria ta, sa imi desenezi conturul buzelor cu degetele. Mi-e dor sa te bucuri de rochia mea cu flori albastre. Mi-e dor sa fii tu si sa fim noi. Intelegi? Te iubesc!

A ta.”

Trecuse atat timp de cand ii lasase scrisoare asta in buzunarul sacoului de serviciu. Atunci nu o citise. Era prea ocupat, prea nervos, prea prins cu problemele de la serviciu. Si in plus, ea ii scria scrisori aproape zilnic, pe unele le citea, pe unele le uita in sertar. O iubea, dar acum avea alte prioritati. Ea trebuia sa inteleaga.

In urma cu cateva zile, dadu de scrisoare. Tot nedeschisa. Dupa ce o citi intelese. Intelese de ce nu-i mai scrisese nici o scrisoare dupa aceea, intelese de ce ea se inchise, intelese de ce isi schimba parfumul.
Cu lumina stinsa, in camera luminata doar de neonul din hol, cu mirosul detergentului cu care ea spala cada, statea in fotoliu si se gandea. Isi repeta de zeci de ori in minte, momentul cand va ingenunchea in fata ei, cand ii va lua mana rece si mirosind a clor, cand o va simti cum tremura, cand ii va spune cat de minunata o vede, asa, cu tricoul rupt si parul legat neglijent cu o esarfa. Si-o va intreba: “Vrei… vrei sa fii sotia mea?”. Iar ea… ea va scoate un scancet usor, va ingenuchea langa el, il va imbratisa lung, ii va simti lacrimile cum ii umezesc tricoul, ii va simti pieptul cum urca si coboara lipit de el, ea isi va sterge lacrimile, ii va lua fata in maini si-i va spune “Da!”. Si atunci vor muri toate certurile dintre ei, toate noptile pierdute, toate cuvintele nespuse.
O chema la el. Umbra Iuliei se contura in usa. Isi sterse transpiratia de pe frunte si-l intreba incet “Ce-i?”. “Vino langa mine!” “N-am timp, Victor, spune-mi ce vrei. Mi-e somn, sunt obosita.”
Se duse langa ea, acum in usa se conturau doua umbre. Ingenunche in fata ei. Ea nu-i vedea ochii, dar auzi atat de clar ce-i spune. “Te iubesc, Lia, te iubesc! Iti iubesc gesturile, pijamalele, tacerile si chiar obosesile.” “Victor…” “Iti iubesc alintul, tachinarile, zambetul, pielea fina a obrazului, dermatograful pe care il ascuti in fiecare dimineata, pantofii de care ma impiedic cand vin acasa, colectia de pliculete cu zahar. Iubesc tot la tine, intelegi?” “Victor…” Si incerca sa-l ridice. “Lia, draga mea, vrei… vrei sa fii sotia mea?” Ea scoase un scancet usor, cazu in genunchi in fata lui, il privi lung. Din ochi ii cadeau lacrimi pe fiecare obraz. Ii lua fata in maini si-i spuse “De ce-mi faci asta? De ce acum?”. Nu-i spuse nimic mai mult, iar el intelesese ca pentru o zi era destul. Ca ea se va gandi si maine ii va simti imbratisarea si raspunsul.
Dimineata il gasi cu dulapurile goale. Cu cateva umerase pe care inca se mai balanganeau cateva haine. Doar camasile lui, nimic de-a ei. “Si eu te iubesc, dar stii si tu. Am ramas langa tine cautandu-mi curajul sa plec. E doar prea tarziu. N-am vrut sa te trezesc, sa-ti spun… da“, ii lasa scris in graba pe un servetel umed.
Nu-i venea sa creada. Isi trase pe el primii pantaloni care-i cazura in mana, si asa, in papucii de casa, iesi fugind pe usa. Sigur o mai prindea inainte sa plece. Primul tren spre ai ei nu era decat peste douazeci de minute. Pe casa scarii, printre bagaje, vazu doi umeri mici si parul ei castaniu. Statea cu obrajii ascunsi intre maini. Urme de lacrimi se intindeau pana sub barbie. Cand il vazu, asa ciufulit si dezorientat, se ridica in picioare si i se arunca in brate razand. „Da, Victor, da! Vreau sa fiu sotia ta! Ieri m-am speriat. Ma conformasem cu gandul ca n-ai sa ma mai intrebi niciodata. Intelegi? Am vrut sa plec ca sa te pedepsesc, dar te iubesc prea mult si vreau copii si jardiniere si flori in fata blocului si capsuni de Craciun. N-ai de unde sa stii astea, ti le-am scris mai demult intr-o scrisoare pe care ti-am pus-o intr-un buzunar gresit. Nu-i nimic acum. Nu mai conteaza. Te iubesc!”. Din mana ei cazu o carte botita, un sapte de pica. Se schimbasera amandoi.