Toti atatia prieteni, tot fara iubit, cu ceva mai multi bani (bursa de merit), cu infinit dor de ai mei, de casa, de usa camerei mele, de jucaria din colt, de cana de lapte. Cu mai multa experienta in ale jurnalismului (eram de fapt bata, acum macar stiu ca “trebuie sa vanda”), cu mai mult sarcasm, fara noi cuceriri, cu mai multe simpatii (le-am scris, dar le-am sters), cu mai putine haine, cu mai multe kilograme, cu mai multi nervi, mai multe nopti nedormite, cu noi experiente si noi valori, cu muult mai multe carti in biblioteca (singura fericire, care tot de acasa e, de la biblioteca orasului). Cu note mai mari (in sfarsit 10 pe linie, doamna Sztrasszer!), dar cu mai multe antipatii.
Ma intorc acasa. Dupa un an de “Iasi dream” mi-e lehamite. Viata de om mare nu-mi prieste. Sunt la fel de singura ca si atunci cand am plecat, doar ca acum o constientizez mai mult. Ma simt un om rau in momentele astea. Ar trebui sa fiu mai recunoscatoare, sunt un om norocos. Dar mie buturuga mica imi rastoarna carul plin cu bunatati…
Mi-a spus ca se intoarce. Am sa-i cer sa-mi promita. Am sa-i cer sa-mi aduca si actele de divort. Nu sunt normala, nu? Eu 20, el 28. Eu la facultate, el cu 3 facultati incepute. Eu in Romania, el in America. El casatorit si divortat. Eu, cu prea multe visuri legate de el. Si ma va dezamagi. Bravo, Laura! La asta ai rezumat relatia voastra. Mi-e lehamite si de mine. Mai bine ma culc.
Sunt furioasa pe el. Atat de furioasa incat imi vine sa fac un tablou si apoi sa-l trantesc de pamant. Si asta, domnilor, eu n-as face-o niciodata. Dar atat de tare m-a infuriat incat m-a facut sa ma gandesc la asta. O face intentionat.
